Reabilitare orală totală

Danielle

În cazul lui Danielle, a fost nevoie de reabilitare orală maxilară și mandibulară pe implanturi dentare. A fost o situație extremă, cu distrucții avansate, dentare, osoase și parodontale, cu prezență de focare de infecție, atât la dinții maxilari, cât și la cei mandibulari. S-au îndepărtat toți dinții maxilari și mandibulari restanți, s-au eliminat focarele de infecție de la ambele arcade și, după asanarea cavității bucale, s-au realizat reconstrucții osoase și inserare de implanturi dentare, atât la maxilar, cât și la mandibulă. S-au realizat apoi restaurări fixe cu sprijin exclusiv implantar. Acestea refac integritatea arcadelor dentare și compensează estetic pierderea dinților și a țesuturilor osoase și gingivale cauzate de atrofia severă.