Strălucirea zâmbetului tău este neprețuită
Cea mai eficientă cale de a ajunge la un zâmbet imaculat este procedura de albire dentară. Cu ajutorul unui gel special (pe bază de peroxid de hidrogen), supus luminii sau completat de laser, albirea profesională se realizează rapid și fără repercusiuni.
Aplicarea durează o oră sau două, iar rezultatul este instant. Efectul albirii profesionale poate dura până la câţiva ani, iar gradul de albire diferă de la o persoană la alta.
Efectul depinde de starea iniţială a danturii, dar şi de concentraţia gelului folosit. Longevitatea rezultatelor depinde de obiceiurile fiecărui pacient în parte: alimentație, lichide consumate, frecvența consumului, fumatul și igiena orală.

Care sunt riscurile albirii dinţilor?
Riscurile asociate cu albirea dinților sunt minore. Cel mai comun efect secundar este creşterea temporară a sensibilităţii dentare. Aceasta este superficială şi dispare odată cu încheierea tratamentului.
Un alt posibil efect secundar al procedurii constă în iritația gingivală. În câteva zile aceste neplăceri vor dispărea, iar gingiile îşi recapătă aspectul natural.
Folosirea unei paste de dinţi cu un conţinut ridicat de fluor sau cu efect de atenuare a hipersensibilităţii danturii ajută la reducerea disconfortului. În plus, medicul stomatolog poate prescrie un gel pe bază de fluor care se poate folosi în gutiera de albire, pentru a reduce sensibilitatea dinţilor.
View Large
PacientReabilitare orală complexă în contextul bolii parodontale avansate
- Aesthetic restorations
- Aesthetics
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu.
- Dental Implants
- Endodontics
- Endodonție
- Estetică
- Implant dentar
- Prosthodontics
- Protetică
- Restaurări estetice
View Large
Pacient Reabilitare orală complexă cu restaurări din zirconiu
- Aesthetic restorations
- Aesthetics
- Asist. Univ. Dr. Sergiu Antonie
- Asist. Univ. Dr. Sergiu Antonie.
- Dental Implants
- Endodontics
- Endodonție
- Estetică
- Implant dentar
- Protetică
- Restaurări estetice
View Large
MirceaReabilitare orală complexă cu implanturi și restaurări ceramice
- Aesthetic restorations
- Aesthetics
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu.
- Dental Implants
- Endodontics
- Endodonție
- Estetică
- Implant dentar
- Prof. Dr. Emanuel Bratu
- Prof. Dr. Emanuel Bratu.
- Protetică
- Restaurări estetice
View Large
JanetaReabilitare estetică prin fațete și coroane din zirconiu
- Aesthetic restorations
- Aesthetics
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu.
- Dental Implants
- Endodontics
- Endodonție
- Estetică
- Implant dentar
- Prof. Dr. Emanuel Bratu
- Prof. Dr. Emanuel Bratu.
- Protetică
- Restaurări estetice
View Large
Bianca Tratament ortodontic cu aparat dentar metalic
- Dr. Andreea Borșanu
- Dr. Andreea Borșanu.
- Orthodontics
- Ortodonție
View Large
Denisa Reabilitare estetică și funcțională multidisciplinară
- Aesthetic restorations
- Aesthetics
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu
- Asist. Univ. Dr. Ioan Borșanu.
- Dental Dedication
- Dental Dedication
- Dr. Andreea Borșanu
- Dr. Andreea Borșanu.
- Endodontics
- Endodonție
- Estetică
- Orthodontics
- Ortodonție
- Protetică
- Restaurări estetice