Noutăţi

Augmentările osoase: moft sau necesitate

De multe ori, pacienții noștri aud următoarea frază: este nevoie și de o adiție de os în jurul implantului sau pentru a insera un implant. Ce este adiția osoasă și de ce am nevoie de așa ceva?

Problema este că după o extracție dentară, osul se resoarbe, și nu puțin, ci cu până la 50% din volumul inițial, iar asta în decurs de doar 2 ani. Procentul crește dacă alveola nu se umple. Închipuiți-vă că au trecut 5 ani de la extracție –  a mai rămas o cantitate foarte mică de os. Dar dacă se pierd printr-un accident doi dinți? Ce mai rămâne acolo? Dar dacă am avut sau am boala parodontală și îmi pierd dinții, unul câte unul, ce mai rămâne acolo? Un implant are nevoie de minimum 1,5 -2 mm de os în jurul lui pentru a supraviețui pe termen lung. Ce e de făcut? Cu ce stofă și în ce cantitate merg la croitor?

Sunt multe variante de tratament în caz de deficit de os, regenerarea osoasă ghidată fiind una din ele, urmată de reconstrucția cu blocuri de os. Legea de la noi din țară interzice celor care nu au specializare de chirurgie orală sau maxilo-facială să realizeze aceste manopere. De ce? Simplu: Poți face mai mult rău decât bine dacă nu știi ce faci. Poți leza vase de sânge, nervi, rupe oase maxilare, infesta sinusuri și produce infecții osoase. În plus, uneori, chiar dacă știi ce faci poate ieși rău, pentru că natura nu e computer. Aceste manopere NU SE ÎNVAȚĂ LA FACULTATE decât teoretic. Absolvenții noștri au minime cunoștiințe de acest gen.

În concluzie, la ce să se aștepte cei care urmează să primească un asfel de tratament?

Așteaptă-te la un edem destul de mare, la ceva durere, dar nu insuportabilă, la un timp de vindecare de 10-14 zile și la un timp de așteptare de 4-12 luni de la etapa chirurgicală până când se pot pune sau încărca (dacă au fost inserate simultan cu adiția de os) implanturile. Uneori, această manoperă are rol doar de a recontura osul, deci scop estetic, nu și funcțional. Ea poate fi completată de o adiție de mucoasă, uneori mai complexă decât cea osoasă.

Ce este extrem de important, sunt materialele utilizate, aparatură și tehnică chirurgicală. Pe piață sunt extrem de multe materiale care nu au studii clinice aprofundate și care nu duc la rezultatele scontate. Recomandăm pacienților să se informeze corespunzător în legatură cu pregătirea medicului și cu materialele folosite. În caz contrar, surprizele așteaptă după colț și reparațiile sunt scumpe.

Aceste tehnici au o rată de eșec de 30% chiar și în mâini experimentate, așa că așteptările trebuie să nu fie foarte mari și să existe înțelegere pentru repetarea manoperei sau pentru un alt tip de tratament.

Prof. Dr. Emanual Bratu

Related Posts