Noutăţi, Articole

Proporţia de aur în estetica dentară

Text: Corina Sfia, PR şi Jurnalist

Dacă aţi intrat în Clinica Dental Experts, aţi putut observa reproducerea după celebra lucrare a lui Leonardo Da Vinci – Omul Vitruvian. Pe lângă multiplele sale semnificaţii, se ştie despre lucrare că este etalonul perfecţiunii umane care foloseşte proporţia numărului de aur. Pentru medicii de aici, acestă reproducere este totodată o mărturie. Una care spune că la baza frumuseţii stă întotdeauna simetria şi raportul unui număr de aur misterios, al cărui rezultat este perfecţiunea estetică.

Natura este plină de „coincidenţe” ale aşa numitelor „proporţii de aur” care chiar şi astăzi par enigme greu de descifrat. Secţiunea de aur, raportul de aur, proporţia de aur, numărul de aur sunt întâlnite, în cele mai stranii şi surprinzătoare împrejurări din mediul înconjurător. Spre exemplu, în modul în care sunt dispuse petalele de flori, conurile de pin, ramurile copacilor, sau este întâlnit în arhitectură, artă, geometrie. Între toate acestea există acea perfecţiune estetică dată de o secvenţialitate care poate fi calculată matematic, conform seriilor italianului Fibonacci. Pentru cei care n-au mai calculat niciodată după formula lui Fibonacci, calculul este simplu: numărul de aur este suma celor două numere precedente: 0,1, 1,2, 3, 5, 8 etc.

În ceea ce priveşte anatomia, şi mai precis faţa, zâmbetul şi atractivitatea facială, frumuseţea, puterea zâmbetului, toate adunate, joacă un rol deosebit în relaţiile interumane şi implicit în relaţiile profesionale. Nu este o noutate, ci un fapt recunoscut chiar de societate, în general.

Pe baza acestor teorii şi calcule, alături de fundamentul ştiinţific al medicinei orale, perfecţiunea în stomatologie nu este o utopie, ci o realitate. Practicată cu acurateţe şi cu uneltele necesare, doctorii stomatologi pot redefini conceptul de frumos în parametrii proporţiei de aur (divine). “Utilizarea compasului de aur elaborat de medicul dentist Eddy Levin, uşurează munca depusă de echipa medic dentist – tehnician dentar. Dacă se doreşte să se lucreze corect, din punct de vedere estetic, trebuie să măsurăm cu ajutorul compasului de aur. Evaluarea restaurării protetice numai cu ajutorul testelor fonetice sau numai după propria apreciere vizuală poate genera probleme. Măsurarea şi compararea distanţelor este o procedură mai sigură, deoarece pacientul poate să o înţeleagă mai bine. În acest fel, la aplicarea restaurării protetice, atât medicul cât şi pacientul au convingerea că tratamentul protetic este conform principiilor estetice de bază”, povesteşte dr.  Alexandra Mihart, medic în cadrul Clinicii Dental Experts.

Aşadar, frumuseţea de aur există, iar medicii cu experienţă nu ajung la rezultate prin decizii luate în grabă, doar pentru că arată bine”. Ci perfecţiunea este obţinută prin calcule,  proporţii şi mistere elucidate matematic, ale căror rezultat este întotdeauna un zâmbet care poate schimba fizionomia unui om şi poate chiar destinul. Pentru că aşa cum spune Prof. Dr. Dorin Bratu, cel care a dedicat un întreg capitol despre proporţia divină în studiile care astăzi reprezintă bazele teoretice ale medicinei dentare în România, stomatologul are capacitatea de a face zâmbetul mai frumos şi, prin îmbunătăţirea încrederii în sine, să schimbe cursul vieţii unei persoane”.